DECLARAȚIE DE PRESĂ
Rezultatele misiunilor ISU Bacău din perioada 04 - 05 aprilie a.c
În acest weekend, peste 90 de pompieri băcăuani au fost zilnic în teren, asigurând intervenția promptă și siguranța populației pe durata sărbătorilor religioase, Paștele Catolic și Floriile Ortodoxe.
În intervalul de referință 04 - 05 aprilie, au fost gestionate 38 de misiuni.
Dintre acestea, cele mai multe au vizat recunoașteri și verificări în teren pentru prevenirea riscurilor.
De asemenea, doisprezece misiuni au avut ca scop acordarea primului ajutor medical de urgență, acestea fiind gestionate de către echipajele SMURD, care au acționat rapid pentru stabilizarea și transportul persoanelor aflate în dificultate către unitățile spitalicești.
Totodată pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea a două incendii, dintre care unul a izbucnit la o locuință iar altul s-a manifestat la vegetația uscată.
Restul solicitărilor gestionate au vizat alte intervenții specifice și acțiuni de asigurare a măsurilor de protecție civilă conform competențelor.
Misiunile de recunoaștere în teren, controalele efectuate și măsurile preventive transmise către cetățeni din această perioadă, au contribuit la un climat de liniște și siguranță fapt confirmat de absența unor evenimente cu impact major.
Aceste acțiuni vor continua și în această săptămână, pentru identificarea și eliminarea neregulilor și a factorilor de risc.
Mulțumim tuturor structurilor de sprijin, autorităților locale și voluntarilor care au fost alături de noi în această perioadă și au contribuit la desfășurarea în siguranță a sărbătorilor.
Pompierii băcăuani rămân la datorie pentru siguranța comunității, intervenind prompt ori de câte ori situația o impune.
06 aprilie 2026
Compartimentul Informare și Relații Publice
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău
Telefon: 0234/550.000
Fax: 0234/575.053
Mobil: 0752.110.013
Adresa email: informarepublica@isubacau.ro

