COMUNICAT DE PRESĂ

PREGĂTIREA PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ÎNCEPE CU INFORMAREA

Informarea populației și promovarea unui comportament preventiv reprezintă componente importante ale activităților de protecție civilă.
În acest context, la adăpostul de protecție civilă din incinta Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din municipiul Onești, a fost desfășurat un exercițiu privind modul de acțiune și adăpostire în caz de atac aerian, în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Onești.
Activitatea a urmărit familiarizarea participanților cu spațiul de adăpostire și cu procedurile specifice, precum și prezentarea măsurilor de protecție care trebuie respectate într-o astfel de situație.
De asemenea, a fost prezentat rucsacul de urgență, fiind evidențiate obiectele esențiale pe care acesta trebuie să le conțină, precum apa potabilă, alimentele neperisabile, trusa de prim ajutor, medicamentele personale, lanterna, aparatul radio cu baterii de rezervă, articolele de igienă și documentele importante.
Scopul acestor exerciții nu este de a crea panică sau îngrijorare, ci de a informa populația și de a exersa măsurile de protecție, astfel încât fiecare persoană să cunoască modul corect de comportare în situații de urgență.
Ce sunt adăposturile de protecție civilă și cum le recunoaștem?
Adăposturile de protecție civilă sunt spații special destinate protejării populației împotriva efectelor atacurilor din aer. Acestea sunt marcate printr-un semn distinctiv format dintr-un triunghi echilateral albastru pe fond portocaliu.
Lista adăposturilor de protecție civilă la nivel național poate fi consultată pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în secțiunea dedicată acestora: "www.igsu.ro – Adăposturi de protecție civilă" (https://igsu.ro/adaposturi-de-protectie-civila).
Reguli de urmat în cazul adăpostirii
În situația în care autoritățile transmit instrucțiuni de adăpostire, este important să respectăm indicațiile acestora și regulile specifice spațiului de protecție:
- Păstrați-vă calmul și urmați indicațiile personalului responsabil.
- Intrați organizat în spațiul de adăpostire, evitând aglomerația.
- Acordați sprijin copiilor, persoanelor vârstnice și celor care au nevoie de ajutor.
- Respectați regulile stabilite în interiorul adăpostului și păstrați libere căile de acces.
- Urmăriți informările transmise de autorități și evitați răspândirea zvonurilor sau a informațiilor neverificate.
- Părăsiți adăpostul numai atunci când autoritățile competente transmit că acest lucru este sigur.
Pentru informații și recomandări privind comportamentul în diferite situații de urgență, inclusiv alcătuirea rucsacului de urgență, accesați platforma națională "www.fiipregatit.ro" (https://fiipregatit.ro/) sau utilizați aplicația mobilă DSU, care oferă informații utile pentru pregătirea și gestionarea situațiilor de urgență.
Informarea corectă și cunoașterea măsurilor de protecție contribuie la formarea unui comportament responsabil și la gestionarea adecvată a situațiilor de urgență.


21 octombrie 2026


Compartimentul Informare și Relații Publice
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău
Telefon: 0234/550.000
Fax: 0234/575.053
Adresa email: informarepublica@isubacau.ro