Comunicat de presă 15.04.2025
Împreună pentru copilărie - eroii în uniformă au participat la un atelier de Paște
Zâmbete, culoare și voie bună – acestea au fost darurile cele mai prețioase oferite în cadrul Atelierului de Paște organizat de Grădinița cu Program Prelungit nr. 30, în colaborare cu Asociația „Copii cu Aripi Frânte” din Bacău și Parohia Gherăiești.
Astăzi, aproximativ 50 de copii au dat viață ouălor încondeiate și decorațiunilor de Paște, într-un spațiu unde creativitatea a fost împletită cu bucuria jocului și magia tradițiilor.
Alături de ei au fost și pompierii băcăuani – eroi în uniformă, dar mai ales în suflet. Obișnuiți să stingă flăcări, de data aceasta au aprins bucuria în ochii copiilor.
Pentru salvatori, fiecare intervenție înseamnă protecție, curaj și dăruire. Misiunea pe care au primit-o de astăzi, cea de a fi alături de copii, a fost diferită. În locul mijloacelor de intervenție specifice, au folosit pensule, culori și au împărtășit zâmbete calde și sincere.
Această activitate nu a fost doar un atelier de creație, ci și o oportunitate de a consolida apropierea față de comunitate.