COMUNICAT DE PRESĂ

Recrutarea candidaților pentru participarea la concursurile de admitere organizate în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne - sesiunea iulie – august 2026

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău informează persoanele interesate că a început recrutarea și selecția candidaților în vederea participării la concursurile de admitere organizate în anul 2026 la instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI.

Pentru sesiunea iulie – august 2026, locurile aprobate MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naționale sunt scoase la concurs pe instituții de învățământ/facultăți, fiind repartizate pe programe de studii.

Repartizarea candidaților pe locurile alocate beneficiarilor din MAI se realizează ulterior admiterii și se ocupă de candidații admiși în funcție de necesarul instituțional, în ordinea mediilor de admitere și a opțiunilor.

Cererea-tip de înscriere, declaraţia prin care confirmă luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, precum și acordul pentru efectuarea verificărilor specifice și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit în format electronic (scanat .pdf) la adresa de e-mail resurseumane@isubacau.ro până la data de 17 iunie 2026, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ universitar sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de concurs, caz în care se constituie dosare distincte, corespondente numărului de opțiuni.

Informații complete privind condițiile de recrutare, documentele necesare și calendarul complet al admiterii sunt disponibile pe site-ul oficial al ISU Bacău, https://isubc.igsu.ro

la secțiunea: Carieră – Admitere în învățământul militar.

 

Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău, cu sediul în municipiul Bacău, str. Milcov, nr. 49, tel. 0234/550000, interior 27116, 27117 sau 27140.

Încurajăm persoanele interesate să consulte condițiile de recrutare și să se înscrie în termenul stabilit, pentru a-și valorifica șansa unei cariere în structurile MAI.

 

3 iunie 2026

 

 

 

 

 

 

Compartimentul Informare și Relații Publice

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău

Telefon: 0234/550.000

Fax: 0234/575.053

Adresa email: informarepublica@isubacau.ro