COMUNICAT DE PRESĂ
Peste 1600 de elevi și studenți băcăuani au participat la „Maratonul Resuscitării”
Pentru a marca Ziua Europeană a Resuscitării, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău a organizat, în data de 16 octombrie 2025, evenimentul „Maratonul Resuscitării”, desfășurat la Teatrul de Vară „Radu Beligan” Bacău, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău.
Scopul acestei inițiative a fost creșterea gradului de conștientizare în rândul populației asupra importanței dobândirii cunoștințelor de prim ajutor de bază și formarea unei culturi a solidarității în fața situațiilor de urgență care pot pune viața în pericol.
La atelierele de instruire au participat peste 1600 de elevi și studenți, care au avut oportunitatea de a învăța, sub îndrumarea personalului specializat, manevrele de resuscitare cardio-pulmonară și principiile acordării primului ajutor până la sosirea echipajelor de urgență.
Activitățile practice au fost coordonate de pompierii băcăuani, în colaborare cu Unitatea de Primiri Urgențe Bacău, Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău și Crucea Roșie-filiala Bacău.
Prin intermediul acestor exerciții și demonstrații, participanții au înțeles cât de important este să acționeze rapid și corect în fața unei persoane aflate în stop cardiorespirator, o intervenție corectă și la timp putând dubla sau chiar tripla șansele de supraviețuire.
Dorim să transmitem mulțumiri celor implicați în organizarea acestui eveniment și tuturor participanților care au ales să își dedice timpul pentru a învăța cum să salveze o viață.
Împreună, putem fi eroii de care ceilalți au nevoie!
16 octombrie 2025
